Sfințirea bisericii de lemn din Vișagu, judeţul Cluj

Un articol de: Darius Echim - 14 Iulie 2025

În Duminica a 5-a după Rusalii (a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 13 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhi­episcopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfinţit biserica de lemn din Parohia Vișagu, județul Cluj.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit slujba de târnosire a bisericii de lemn cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, edificată în decurs de un an, în perioada 2024-2025. În continuare, a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Două patimi mari: iubirea de bani și necredința”. 

Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre cele două patimi mari care distrug sufletul omului: lăcomia de avere și necredința, îndemnându-i să-i educe pe cei mici în credință și frică de Dumnezeu, pentru a nu cădea, asemenea gadarenilor, în aceste două patimi care îl subjugă și pe omul contemporan.

La momentul rânduit din cadrul Liturghiei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Vlad-Ioan Drînda, pe seama Parohiei Păniceni cu filia Dumbrava, din Protopopiatul Huedin.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreta de muzică populară Floarea Apostol-Moldovan a interpretat pri­cesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Vasile Apostol a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult. În semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfinției Sale i-a oferit o icoană cu Maica Domnului „Pantanassa”.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Ioan Vasile Apostol. Primarul comunei Săcuieu, Gheorghe Cuc, a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Viceprimarul comunei Săcuieu, Gabriel Popa, și epitropul parohiei, Marinel Potra, au fost distinși cu „Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creș­tinului”. Marin Ilie Pașcalău a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, Gheorghe Forț a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni și Ioan Pașcalău a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Consiliul parohial, doamna preoteasă Ana Apostol și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cins­tire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului. 

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, a fiilor satului și a numeroși credincioși din împrejurimi, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.