Sfinţirea bisericii din Cimitirul Pacea - Nou din Suceava
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit duminică, 14 iulie 2013, Biserica „Înălţarea Domnului“ a Cimitirului Pacea - Nou din Suceava. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a mii de credincioşi care au trecut cu acest prilej prin sfântul altar. Părintele paroh Bogdan Nicolae Curic a primit din partea Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor distincţia de iconom stavrofor.
În Duminica a III-a după Rusalii, IPS Pimen a sfinţit biserica din Cimitirul Pacea - Nou din Suceava. Sfântul lăcaş a fost construit între anii 2009-2013, având ca hram Înălţarea Domnului. După cum ne-a relatat pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1, părintele paroh Bogdan Nicolae Curic s-a străduit cu multă jertfă pe întreg parcursul acestor ani să înalţe această sfântă biserică, fiind ajutat şi de Primăria Municipiului Suceava, dar şi de credincioşii din localitatea natală Bosanci. „Numeroşi credincioşi, atât din oraş, cât şi din parohiile vecine, în mod deosebit din parohia Bosanci, au fost prezenţi la slujba de sfinţire şi la Sfânta Liturghie, săvârşite de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Pimen, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Pentru vrednicia şi jertfa de care a dat dovadă, preotul paroh Bogdan Nicolae Curic a fost hirotesit iconom stavrofor. În încheiere, pr. Bogdan Nicolae Curic a mulţumit, în primul rând, Bunului Dumnezeu pentru ajutorul pe care l-a primit, apoi Înalt Preasfinţitului Pimen, autorităţilor locale care l-au ajutat şi tuturor donatorilor şi credincioşilor care, din puţinul lor, au contribuit la înălţarea acestei sfinte biserici. Necesitatea acestei noi biserici a fost dată de faptul că Cimitirul Pacea - Vechi nu mai avea niciun loc de veci liber. Din acest motiv, Primăria Municipiului Suceava a donat un spaţiu nou, jumătate din acest spaţiu completându-se deja cu morminte. Astfel, Înalt Preasfinţitul Pimen a găsit de cuviinţă să se ridice şi o sfântă biserică în acest nou cimitir“, a spus pr. protopop Vasile Irimia. În cuvântul adresat credincioşilor, Înalt Preasfinţitul Pimen a arătat importanţa pe care Biserica o acordă proniei dumnezeieşti, stării de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii, care purtăm chipul lui Dumnezeu şi suntem chemaţi să ne străduim ca să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a vorbit apoi despre necesitatea ridicării unei biserici în Cimitirul Pacea - Nou din Suceava. „Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfânta Evanghelie de astăzi, ne arată cum să trăim şi să cumpănim faptele vieţii noastre: «Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă». În tot ceea ce facem, gândim şi vorbim este o rânduială, o ierarhizare. Ne îngrijim şi pentru viaţa pământească, pentru trup, hrană şi îmbrăcăminte, dar în primul rând trebuie să ne îngrijim de suflet. Am sfinţit această biserică făcută cu multă jertfă aici, în cimitir. Este firesc ca în orice cimitir să fie şi o biserică“, a explicat IPS Pimen.