Sfinţirea bisericii din Crasna, Protopopiatul Huşi
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va sfinţi mâine, 11 mai 2014, biserica Parohiei Crasna, Protopopiatul Huşi, judeţul Vaslui. Piatra de temelie a sfântului lăcaş a fost pusă în anul 1997 de vrednicul de pomenire Ioachim Mareş. Până în anul 2004, lucrările de construcţie au fost coordonate de pr. Nelu Ioan Aniculoaie, la iniţiativa şi cu sprijinul domnului Gheorghe Gavrilaş. „În anul 2009, pe 1 noiembrie, am fost hirotonit preot de Preasfinţitul Corneliu pe seama parohiei Crasna. Încă din acel an, am iniţiat şi coordonat efectuarea lucrărilor de pictură în tehnica frescă. De asemenea, lăcaşul de închinăciune a fost înfrumuseţat cu cele necesare desfăşurării sfintelor slujbe. Lucrările au fost susţinute de enoriaşii parohiei, ctitori principali fiind membrii familiei Gavrilaş. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi ostenitorii şi donatorii care au contribuit la construirea şi înfrumuseţarea acestei biserici închinate Maicii Domnului“, a spus pr. paroh Ciprian Pilă, care este şi inspector eparhial al Episcopiei Huşilor. (C. Ciofu)