Sfințirea bisericii din Fântânele, Vaslui
Duminică, 12 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii din localitatea Fântânele, filie a Parohiei Călimănești, Protopopiatul Bârlad. Sfântul lăcaș, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, l-a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Iachint de la Vicina, Mitropolitul Țării Românești. După slujba de sfințire a urmat Sfânta Liturghie.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Andrei Mereuță și părintele paroh Dan Bănică.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.
În cuvântul de învățătură, ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care se manifestă, în mod practic, iubirea față de aproapele.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom pe părintele Marius Ursu și a oferit actualului paroh, Dan Bănică, Distincția „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Episcopiei Hușilor. De asemenea, ierarhul Hușilor a săvârșit o rugăciune de mulțumire la împlinirea a 50 de ani de căsătorie familiei Neculai-Otto și Mariana Tănasă, ctitorii bisericii.