Sfințirea bisericii din localitatea arădeană Șiclău
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a sfințit duminică, 11 august, biserica Parohiei Șiclău, Protopopiatul Arad, în urma unor ample lucrări de înfrumusețare. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, iar la final l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Ovidiu Ardelean.
Lucrările de restaurare realizate la biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Șiclău au constat în placarea cu granit a Sfintei Mese; restaurarea și poleirea cu foiță de aur a iconostasului; placarea pardoselii cu gresie; înlocuirea mobilierului și reamenajarea curții bisericii, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
După slujba de sfințire, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială și a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat „măsura în care slăbiciunea sporită cere strădania tăriei cu ajutorul harului dumnezeiesc, contribuind astfel la consolidarea comuniunii între credincioși”.
La slujbă au participat credincioși din localitate și împrejurimi, preoți de la parohii din vecinătate, precum și oficialități județene și locale.
La final, părintele paroh Ovidiu Ardelean a fost hirotesit iconom stavrofor, în semn de apreciere pentru strădania depusă în procesul de înfrumusețare a sfintei biserici.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul de femei al parohiei, condus de către Dochița Ardelean.
Biserica Parohiei Șiclău, cu hramul `Schimbarea la Față a Domnului”, s-a zidit în anul 1765, în stilul barocului timpuriu, de tip navă cu altar decroșat și turn-clopotniță. Pictura bisericii a fost realizată în anul 1906 de către pictorul Ion Zaicu. De-a lungul timpului a trecut prin mai multe lucrări de restaurare, cele mai recente începând din anul 2021, potrivit sursei citate.