Sfinţirea bisericii din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu
Duminică, 18 iulie, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va târnosi biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu, informează Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului.
După slujba de sfinţire, Înaltpreasfinţitul Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie. Credincioşii vor putea săruta un fragment din lemnul Sfintei Cruci adus de la Mănăstirea Râşca şi vor avea prilejul să treacă prin Sfântul Altar. Slujba de sfinţire a locului a avut loc în luna iunie, 2002, iar în anul 2008 a fost sfinţit demisolul. Construcţia bisericii a fost finalizată în anul 2006, iar între anii 2006-2009 a fost realizată pictura de către Ioan Borloveanu. Tot duminică, la ora 18.00, Întâistătătorul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la parohia "Sfântul Ilie" din Techirghiol. La această biserică vor fi aduse de la Catedrala Patriarhală, sâmbătă, 17 iulie, ora 19.00, moaşte ale Sfinţilor Mc. Serghie şi Vah, ale Sfinţilor 40 de Mucenici, ale Sfântului M. Mc. Trifon, Sf. Mc. Elefterie, Sf. M. Mc. Marina, Sf. M. Mc. Anastasia, Sf. Mc. Artemie, Cuv. Gheorghe Hozevitul. Sfintele Odoare vor rămâne la biserica din Techirghiol până în seara zilei de 20 iulie.