Sfințirea bisericii din localitatea Salcia
Credincioșii Parohiei Salcia din județul Prahova au trăit duminică, 14 mai, momente de bucurie duhovnicească odată cu sfințirea bisericii parohiale „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul s-a aflat duminică în zona subcarpatică a județului Prahova, în localitatea Salcia, aproape de granița cu județul Buzău. Dimineața, ierarhul a târnosit Sfânta Masă și a sfințit biserica parohială închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și stropire cu apă sfințită. După sfințire, ierarhul a săvârșit după rânduială, în continuare, Sfânta Liturghie în biserica proaspăt târnosită. Din soborul care a slujit la cele două slujbe au făcut parte: părintele protosinghel Petru Ungureanu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor; preotul Ionuț Negoiță, protoiereu al Protopopiatului Urlați; preotul Mihail Peneș, protoiereu al Protopopiatului Vălenii de Munte; preotul Constantin Ariciu, paroh al Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Salcia.
La această sărbătoare au participat credincioși din localitate și din împrejurimi și numeroși fii ai satului, precum și reprezentanți ai autorităților locale, care au dorit să marcheze momentul istoric din viața comunității. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus că slujba de sfințire este un eveniment rar din viața unei parohii, săvârșindu-se o dată la 50 sau chiar 100 de ani. „Dumnezeu să binecuvânteze localitatea dumneavoastră și această biserică care a primit astăzi ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu apă sfințită, și-L rugăm pe Mântuitorul să binecuvânteze și viața noastră a tuturor, să răsplătească celor care au înfrumusețat biserica. Deşi ni se pare că vom rămâne aici veşnic, noi suntem trecători prin această lume. Într-o zi vom merge către Dumnezeu neştiind exact momentul când ne vom înfăţişa înaintea Lui, dar fericiţi sunt cei care au fost ctitori de biserici, pentru că locuințele și casele noastre pe care le ridicăm, mai frumoase sau mai modeste, uneori mai arătoase decât biserica, se risipesc într-un număr de ani, dar cât timp dăinuie o biserică, în ea sunt amintiți fericiții și pururea pomeniții ctitori. De aceea, fericiți sunt cei care au zugrăvit un sfânt sau au dăruit un rând de veșminte ori s-au gândit să ajute muncitorii și pictorii care ostenesc la înălțarea unei biserici”, a spus Preasfinția Sa.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oferit părintelui paroh Constantin Ariciu rangul de iconom, iar lui Dan Boştină, primarul localităţii Salcia, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni. Biserica din localitatea Salcia a fost ridicată între anii 1860 și 1864, iar în ultimii ani a fost restaurată, renovată și înfrumusețată la interior și exterior.