Sfințirea bisericii Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel
În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, luni, 16 august, a avut loc slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel, judeţul Cluj.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au slujit la Mănăstirea „Crucea Iancului” de la Mărișel, județul Cluj, cu prilejul hramului și sfințirii bisericii așezământului monahal.
Cei trei ierarhi au săvârșit slujba de târnosire a bisericii mănăstirii, care a fost pusă sub ocrotirea Sfinților Martiri Brâncoveni. La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Episcop Benedict Bistriţeanul le-a vorbit celor prezenți despre împlinirea și desăvârșirea încă unui prinos închinat lui Dumnezeu.
În continuare, la Altarul de vară al așezământului monahal, soborul a oficiat Sfânta Liturghie, iar Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a rostit un cuvânt de învățătură în care s-a referit la familia Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu „ca model de familie creștină, iubitoare și jertfelnică”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a evidențiat faptul că Sfântul Martir Constantin Vodă Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache au avut o credință puternică și mărturisitoare.
Ierarhul i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în edificarea bisericii mănăstirii şi a oferit distincţii. Ieromonahul Paisie Plic, duhovnicul mănăstirii, a fost hirotesit protosinghel, iar stareța, monahia Casiana Lup, a fost hirotesită stavroforă. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, primarul comunei Mărișel, Viorel Ghic, și fostul primar Traian Mariș au primit Ordinul „Mihai Vodă”, binefăcătorii Adrian Oneț, Sever Simonca au fost distinși cu Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, iar arhitectul Călin Bumb, cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. Alţi binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar toți copiii prezenți, cărți de rugăciune din partea ierarhului.
Mănăstirea „Crucea Iancului” de la Mărișel, județul Cluj, singura din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, a fost înființată în anul 2015 și este situată în apropiere de „Crucea Iancului”, pe platoul de pe Vârful Dobruș, la altitudinea de 1.340 de metri.