Sfințirea bisericii Mănăstirii Gura Motrului
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a oficiat duminică slujba târnosirii bisericii Mănăstirii Gura Motrului, județul Mehedinți.
După sfințirea bisericii, ierarhul, înconjurat de un sobor format din părinți slujitori de la mai multe mănăstiri, dar și de preoți de mir, a săvârșit Sfânta Liturghie. La final, părintele protopop Claudiu-Gheorghe Popescu a citit actul de târnosire ce conține lucrările efectuate la sfântul lăcaș. În cuvântul său, Părintele Episcop Nicodim a mulțumit lui Dumnezeu pentru lucrările săvârșite la Mănăstirea Gura Motrului. De asemenea, părintele arhimandrit Iacob Rusu, starețul Mănăstirii Gura Motrului, a mulțumit tuturor celor implicați în această lucrare de înnoire a așezământului monahal.