Sfințirea bisericii parohiei vâlcene Mărgineni

Data: 28 Noiembrie 2023

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit duminică, 26 noiembrie, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Mărgineni din comuna Valea Mare, ju­dețul Vâlcea. După slujba de târnosire a lăcașului de rugăciune, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe arhi­episcopiaramnicului.ro.

În cuvântul de învățătură, Înalt­preasfințitul Părinte Varsanufie a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, de la Luca, 18, 18-27, în care este relatată convorbirea Mântuitorului cu dregătorul bogat: „Voia lui Dumnezeu are în vedere numai binele omului, mântuirea noastră. Dumnezeu vrea ca omul să dobândească viața veșnică. Pentru a ne împărtăși de darurile lui Dumnezeu, trebuie să ne cercetăm viața, să vedem dacă ea este sau nu potrivită cu viețuirea care ne așază în comuniune cu Mântuitorul Hristos. Trebuie să avem și conștiința de a face din întreaga noastră viață un semn văzut al înfierii dumnezeiești, ca nu cumva să trăim potrivnic voii Lui celei sfinte”.