Sfințirea Bisericii „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din Florești
În a treia zi a Sfintelor Paști, marți, 14 aprilie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a sfinţit noua biserică a Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din Florești. În a doua zi a Sfintelor Paști, luni, 13 aprilie, ierarhul s-a aflat în mijlocul credincioșilor bistrițeni.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit slujba de sfințire a Bisericii „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, edificată între 2018 și 2026, apoi a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Domnul Hristos ni Se descoperă în Sfânta Liturghie”, în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor despre prezența reală a Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat în Sfânta Euharistie.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Diaconia” al Parohiei Cetatea Fetei din Florești, dirijat de pr. Decebal Gorea. La chinonic, grupul de tineri al parohiei-gazdă, coordonat de Matei Gordan, Alexandra Irimuș și Anastasia Gordan, a interpretat pricesne închinate marelui praznic al Învierii Domnului.
Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală, Mitropolitul Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul paroh Dănuț-Gheorghe Gordan, iar mai mulți ctitori au primit distincții din partea ierarhului: Adrian Moga, Călin Bogdan, Gabriel Jurj, Dorian Vinceller, preoteasa Cristina Gordan. Copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.