Sfinţirea Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ din Poiana Oanţu - Pângăraţi

Data: 13 Mai 2011

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi duminică, 15 mai 2011, Biserica "Sfântul Arhidiacon Ştefan" din parohia Poiana Oanţu - Pângăraţi, Protopopiatul Piatra Neamţ. După cum ne-a relatat pr. paroh Costel Gheorghiescu, la zidirea acestui sfânt lăcaş au fost implicaţi trei preoţi, aducându-şi contribuţia enoriaşii, Consiliul şi Comitetul parohial, Primăria comunei Pângăraţi şi Mănăstirea Pângăraţi. "În timpul păstoririi părintelui Gheorghe Ţăbârnă, în anul 1999, s-a sfinţit locul pentru biserică de către PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi s-a turnat fundaţia. În anul 2000 s-a înfiinţat actuala parohie, desprinzându-se din parohia Oanţu. În luna decembrie a anului 1999 a fost numit paroh părintele Cristian Berea, care alături de enoriaşi a pornit construcţia lăcaşului de închinăciune, pe care au reuşit să-l acopere. Pe 1 septembrie 2007 am fost numit în această parohie. Cu sprijinul credincioşilor deosebiţi din această localitate am continuat ceea ce predecesorii mei au început. S-au realizat lucrările de pictură de către pictorul Zenaida Rotaru, în tehnica tempera, împrejmuirea sfântului lăcaş, s-a ridicat o clopotniţă şi un lumânărar", a spus pr. paroh Costel Gheorghiescu. Parohia Poiana Oanţu derulează Programul "Hristos împărtăşit copiilor" în parteneriat cu Şcoala generală din localitate şi cu Primăria Pângăraţi. (C. Ciofu)