Sfinţirea Bisericii „Sfântul Spiridon”-Nou din Brăila
În Duminica a 28-a după Rusalii, numeroşi credincioşi din municipiul Brăila au trăit momente de o profundă simţire duhovnicească prin participarea la sfinţirea Bisericii „Sfântul Spiridon” din oraşul Brăila. Slujba de târnosire a fost săvârşită la ceas de Vecernie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale, precum şi a multor copii şi credincioşi din parohie şi din întreg municipiul Brăila.
Pentru credincioşii participanţi, trecerea prin Sfântul Altar, după sfinţire, şi închinarea la Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă, a reprezentat un moment unic şi încărcat de emoţie sfântă. În continuare, ierarhul locului a săvârşit slujba Privegherii de hram în prezenţa miilor de credincioşi veniţi la această sărbătoare. În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii, care se aseamănă cu un botez, şi a vorbit despre viaţa şi lucrarea arhierească minunată a Sfântului Ierarh Spiridon.
Pentru implicarea în lucrările de construcţie şi de amenajare a lăcaşului de cult, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian i-a felicitat şi le-a mulţumit celor doi preoţi slujitori de la această parohie. De asemenea, cei care au sprijinit lucrările de zidire şi înfrumuseţare a bisericii au primit din partea ierarhului Dunării de Jos diplome de vrednicie.
În săptămâna premergătoare sărbătoririi ocrotitorului spiritual al parohiei, prin implicarea mai multor voluntari, 20 de persoane vârstnice nedeplasabile au primit alimente şi articole de igienă personală, iar 50 de copii de la Şcoala Gimnazială „Fănuş Neagu” din Brăila au primit dulciuri şi alte daruri. De dărnicia şi grija preoţilor şi a voluntarilor de la această parohie brăileană au beneficiat şi 30 de copii internaţi în secţia Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Nicolae” din Brăila.