Sfințirea bisericii unei vetre monahale vâlcene
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit marți, 12 noiembrie, slujba de sfințire a bisericii Mănăstirii „Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul” din comuna Grădiștea, județul Vâlcea. După ce a înconjurat biserica împreună cu părinții slujitori și a sfințit-o prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și prin stropire cu agheasmă, ierarhul a târnosit Sfânta Masă a Altarului și a sfințit icoanele din interiorul lăcașului de închinare.
Înaltpreasfinția Sa a accentuat, în cuvântul de învățătură împărtășit obștii monahale și pelerinilor, faptul că „avem vocaţia de a-L cunoaşte şi mărturisi pe Dumnezeu ca cei care «am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu» (Ioan 6, 69). Această cunoaștere nu se împlinește doar prin lucrarea omului, ci implică, cu adevărat, acțiunea providențială a lui Dumnezeu. Înaintea tainei celei veșnice a Sfintei Treimi, omul se smerește și nu se luptă să afle mai mult decât Dumnezeu a binevoit să-i descopere despre Sine, însă Îl poate cunoaște în taina rugăciunii. Prin rugăciunea către Tatăl ceresc, prin împărtășirea cu Fiul lui Dumnezeu și prin pogorârea Duhului Sfânt, întreaga Biserică se umple de viața Preasfintei Treimi. De aceea, sfințenia omului nu este altceva decât asemănarea lui cu Dumnezeu. Așadar, ctitorirea acestei mănăstiri este rod al rugăciunii și, în același timp, devine cu adevărat o vatră a evlaviei și a smereniei”, a spus chiriarhul.
Idealul ctitoririi unei frumoase mănăstiri bineplăcute lui Dumnezeu a rodit în fapta părintelui Sava Vintilă, starețul așezământului monahal. Piatra de temelie a bisericii a fost așezată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie în anul 2022, informează site-ul arhiepiscopiaramnicului.ro.