Sfințirea capelei mortuare în Parohia Mărcuș, judeţul Covasna

Un articol de: Arhid. Alexandru Moroianu - 29 Octombrie 2026

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Parohia Mărcuș, județul Covasna, cu prilejul hramului sfântului lăcaș. La finalul Sfintei Liturghii, săvârşită duminică, 25 octombrie, pr. paroh Ioan Constantin Olaru a fost distins cu Crucea Ordinului eparhial „Mărturisitorii credinței străbune”, pentru clerici.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a a tâlcuit Evanghelia vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor (Luca 8, 26‑39) şi a subliniat că fiecare creștin este chemat să mărturisească lucrarea lui Dumnezeu în propria familie.

„Nu este om pe fața pământului căruia Dumnezeu să nu‑i fi făcut bine, iar omul, de multe ori, Îi răsplătește întorcându‑I spatele. Să nu‑I întoarceți spatele lui Dumnezeu niciodată! Să nu vă asemănați cu locuitorii cetății Gherghesenilor, care L‑au rugat pe Dumnezeu să plece de la ei. Să‑I spunem, dimpotrivă, împreună cu Luca și Cleopa, pe drumul spre Emaus: „Doamne, rămâi cu noi, căci ziua e spre seară!”, a spus ierarhul.

Preasfințitul Părinte Andrei a săvârșit, apoi, slujba de sfințire a noii capele mortuare din curtea bisericii. Momentul a fost urmat de slujba Parastasului pentru credincioșii adormiți întru Domnul, în cimitirul parohiei.