Sfinţirea capelei mortuare și a monumentului eroilor din Budești-Fânațe

Un articol de: Darius Echim - 29 Martie 2022

Noua capelă mortuară și un monument ridicat în cinstea eroilor în localitatea Budești-Fânațe, județul Bistrița Năsăud, au fost binecuvântate duminică de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care, dimineață a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din localitate.

Ierarhul a rostit un cuvânt de învă­țătură pe tema „Crucea, odihna lui Hristos”, afirmând că Sfânta Cruce este semn de lumină și de optimism. La chinonic, interpreții de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean și Alexandru Pugna au interpretat pricesne.

Preotul paroh Rareş Andrei Pîntea a fost hirotesit iconom, iar primarul comunei Budești, Vasile Codrea, a primit o gramată mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură. Membrii Comitetului și Consiliului parohial și alți binefăcători au primit diplome.

Capela mortuară din localitate, sfinţită de ierarh, a fost construită cu sprijinul Primăriei Budești. După binecuvântarea monumentului eroilor, au avut loc o slujbă de pomenire a eroilor din Budești-Fânațe şi defilarea gărzii de onoare, cu militari ai Batalio­nu­lui 812 Infanterie „Bistriţa”.