Sfințirea Centrului Educațional „Anastasis” al Episcopiei de Bălți
Miercuri, 15 iunie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a sfințit Centrul Educațional „Anastasis” al eparhiei. La eveniment au fost prezenți și au luat cuvântul: Excelența Sa, domnul Petrișor Ionel Dumitrescu, consulul general al României la Bălți, Excelența Sa, domnul Vladimir Sergheenco, consulul Ucrainei la Bălți, domnul Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei, și alții.
În cuvântul rostit, ierarhul de Bălți a explicat de ce „Anastasis” este numele centrului și a menționat că acesta este o parte componentă a misiunii cultural-educaționale pe care Episcopia de Bălți o desfășoară în spațiul ei canonic și care, de la începutul activității, a ajutat copiii ucraineni refugiați în Bălți să continue lecțiile online și să păstreze legătura cu profesorii și colegii lor aflați în diferite părți ale Europei.