Sfințirea Centrului social‑pastoral „Despina Doamna” de la parohia vâlceană Jiblea Nouă
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit duminică, 25 septembrie, Centrul social-pastoral „Despina Doamna” de la Parohia Jiblea Nouă, județul Vâlcea.
În cadrul așezământului vor fi organizate cancelaria și arhiva, vor fi amenajate cantina socială și un centru de consiliere și activități catehetice, unde se vor desfășura școlile de vară ale Protoieriei Călimănești, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaramnicului.ro.
Slujba de sfințire a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie în Biserica „Nașterea Maicii Domnului”.
Tâlcuind pericopa evanghelică a duminicii, Înaltpreasfinția Sa a spus că „întâlnirea cu Dumnezeu schimbă întru totul viața omului”.
„Pescuirea minunată este o prefigurare a Bisericii, în care toți cei ce mărturisesc dreapta credință, prin rugăciune şi viață duhovnicească, se așază în ascultare deplină față de Dumnezeu, Care a transformat corabia în amvon și i-a chemat să privească spre Împărăția cerurilor. În conştiinţa acestor pescari s-a petrecut o schimbare și ei au devenit apostoli, propovăduitori ai Cuvântului, care au dorit comuniunea cu Dumnezeu”, a mai spus ierarhul.
Cantina socială a Protoieriei Călimănești va oferi masa de prânz pentru 30 de beneficiari, de luni până vineri.