Sfinţirea clopotelor din Parohia Henig
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat sâmbătă, 24 iulie, Sfânta Liturghie şi a binecuvântat noile clopote de la Biserica "Sfânta Treime" din Henig, unde paroh este părintele Aurel Savu. În aceeaşi zi a avut loc şi sfinţirea casei parohiale, la care s-au făcut renovări capitale. După primirea oficială a ierarhului, la ora 9:00 s-a oficiat slujba de sfinţire a celor două clopote, iar de la ora 9:30 s-a oficiat Sfânta Liturghie, la care IPS Andrei a fost înconjurat de 17 preoţi şi de un arhidiacon. La sfârşitul Sfintei Liturghii, ierarhul i-a acordat distincţia de iconom preotului paroh Aurel Savu şi a înmânat mai multe gramate arhiereşti credincioşilor care au contribuit la achiziţionarea noilor clopote şi la refacerea casei parohiale. Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Andrei a fost însoţit de inspectorul eparhial din arhiepiscopie, pr. Ilarie Moldovan.