Sfinţirea Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoane cu Dizabilităţi Neuropsihice - Filipeşti

Data: 25 Iulie 2015

Joi, 23 iulie 2015, a avut loc slujba de sfinţire a Complexului de Servicii Comunitare pentru Persoane cu Dizabilităţi Neuropsihice din Filipeşti (judeţul Bacău).

Delegat din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la acest eveniment, a fost părintele Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, care a sfinţit complexul de la Filipeşti, alături de un sobor de preoţi. „Înfiinţarea acestui complex de servicii comunitare pentru persoane cu dizabilităţi neuropsihice este  parte a unor serii de măsuri  interconectate ce vizează închiderea Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni şi, în mod implicit, realizarea  reformei instituţionale a sistemului de protecţie a persoanelor  cu dizabilităţi la nivelul judeţului Bacău“, a declarat preotul Marian Vătămănescu, purtător de cuvânt al DGASPC Bacău. La evenimentul de joi au fost prezenţi, alături de reprezentanţii Eparhiei Romanului şi Bacăului,  Mihaela Ungureanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, deputaţi băcăuani, reprezentanţi ai autorităţilor centrale, judeţene şi locale.