Sfinţirea crucii de pe turla bisericii din Gyula Mică, Ungaria
Vineri, 11 iunie, la Biserica "Sfânta Parascheva" din Gyula Mică, PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu părintele paroh Petru Puşcaş au săvârşit slujba de sfinţire a crucii de pe turla bisericii, informează Biroul de presă al Episcopiei din Ungaria. Prin sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte de la Bucureşti, dar şi al credincioşilor, în luna mai a acestui an au început ample lucrări de restaurare la turla bisericii, a cărei lemnărie a fost înlocuită total, după care a fost acoperită în întregime cu tablă nouă de cupru. Sfinţirea crucii consemnează finalizarea lucrărilor de restaurare.