Sfințirea crucii turlei bisericii parohiei timișene Jdioara
Parohia Jdioara din Protopopiatul Lugoj, județul Timiș, a îmbrăcat haine de sărbătoare duminică, 17 iulie. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a poposit în mijlocul credincioșilor și a sfințit crucea ce va fi așezată pe turla bisericii parohiale, se arată pe site-ul mitropolia-banatului.ro.
La ceasul Vecerniei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a fost întâmpinat de părintele Timotei Anișorac, consilier eparhial la Sectorul patrimoniu și construcții bisericești al Arhiepiscopiei Timișoarei, părintele protoiereu Ionuț Viorel Furdean, părintele paroh Vali Petrică Ungar, precum și de preoții din parohiile învecinate și de mulțimea credincioșilor. Copiii parohiei, îmbrăcați în costume tradiționale, i-au oferit chiriarhului flori și i-au adresat un cuvânt de bun-venit în aceste părți ale Banatului. La acest moment au fost și reprezentanți ai primăriei locale, care și-a manifestat sprijinul pentru susținerea lucrărilor aflate în derulare.
După oficierea Acatistului Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a binecuvântat crucea ce va fi așezată pe turla bisericii. De asemenea, a discutat cu preotul paroh, Consiliul parohial și credincioși despre lucrările de restaurare a exteriorului bisericii, aflate în curs de finalizare, mai ales că în acest an se împlinesc 115 ani de la zidirea lăcașului de cult.
În cuvântul de învățătură rostit, Mitropolitul Banatului a evidențiat rolul și importanța Sfintei Cruci, ca semn de biruință peste veacuri, și a precizat că, prin așezarea ei pe turla bisericii, Dumnezeu binecuvântează întreaga comunitate. La îndemnul Înaltpreasfinției Sale, credincioșii prezenți s-au închinat și au sărutat crucea mare.
Parohia Jdioara, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, este formată din 126 de familii cu 320 de credincioși. Conform documentelor istorice, existența unei biserici în această localitate este atestată cu câteva secole în urmă, chiar la poalele cetății medievale Jdioara.