Sfinţirea crucilor bisericii din Parohia Arad-Bujac
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat duminică, 31 ianuarie, o vizită pastorală în Parohia Arad-Bujac. Înaltpreasfinția Sa a oficiat în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” slujba Vecerniei și slujba de sfințire a noilor cruci ce vor fi așezate pe turlele bisericii și deasupra Sfântului Altar. În cadrul slujbelor, chiriarhul a fost înconjurat de un sobor de slujitori format din preacucernicii părinți: Traian Micoroi, Parohia Arad-Centru, Florea Gomboș, Parohia Livada, Vasile Pop, parohul locului, și arhidiacon Tiberiu Ardelean. Ierarhul a fost întâmpinat de către credincioșii parohiei cu multă bucurie duhovnicească, momentul fiind o încununare a unor lucrări administrativ-gospodărești la exteriorul clădirii bisericii, între care renovarea acoperișului și înlocuirea crucilor, pe care parohia le-a realizat anul trecut. În cuvântul de învățătură cu titlul „Semnul Sfintei Cruci, acoperiş Casei lui Dumnezeu”, după cum consemnează rânduiala bisericească, edificiile ce intră în aceasta având crucea la temelie, ca şi pe cupole sau turle. Aceasta nu doar ca simbol, ci şi ca realitate a trăirii creştine, jertfelnice, pe Cel ce S-a jertfit pentru lume. În acest cadru se înscriu toţi cei care lucrează spre slava Bisericii şi mai binele lumii şi cărora se cuvin mulţumiri, ca şi doriri de dobândire a binecuvântării cereşti, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. În încheiere, toți cei prezenți, între care mulți copii și tineri, s-au închinat și au sărutat crucile sfințite, pe care le vor vedea ridicate, peste puțin timp, pe acoperișul sfântului locaș. La Centrul parohial, ierarhul împreună cu soborul slujitor au participat la o întâlnire cu membrii Consiliului parohial, meșterul executant și principalii donatori ai crucilor acum sfințite.