Sfințirea crucilor de la Parohia Sânandrei Colonie

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 11 Iulie 2018

În Duminica a 6-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Sânandrei Colonie, Protopopiatul Timișoara II, unde a săvârșit slujba de sfințire a crucilor ce vor fi așezate pe paraclisul bisericii. În după-amiaza zilei de duminică, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a fost întâmpinat de părintele protopop Mircea Szilagyi, de pr. Teodor Cocan, parohul bisericii, de pr. Ștefan Șisu, de la Parohia Cornești, și de pr. Alecu Radu, de la Parohia Sânandrei. La slujba de sfințire a crucilor au fost prezenți credincioșii parohiei, invitați, dar și un grup de monahii din cadrul Arhiepiscopiei Timișoa­rei. După slujba de sfințire, părintele Teodor Cocan, parohul bisericii cu hramul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, a mulțumit chiriarhului pentru binecuvântarea și dragostea ce o arată credincioșilor parohiei și pentru purtarea de grijă pe toată perioada, cât s-au edificat complexul de clădiri și sfânta biserică. Lucrările de zidire ale sfântului locaș au început în urmă cu trei ani și urmează ca în viitorul apropiat să fie demarate și lucrările de pictură.