Sfinţirea demisolului din parohia Pietrărie

Data: 03 Noiembrie 2012

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi astăzi demisolul Bisericii "Acoperământul Maicii Domnului" din parohia Pietrărie - Bârnova, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 2009 de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar lucrările au început un an mai târziu. "S-a turnat fundaţia în întregime, astfel că s-a organizat un demisol, unde se vor oficia sfintele slujbe până la terminarea bisericii mari. Sfântul lăcaş va fi ridicat în stil ştefanian, cu o singură turlă. Sperăm ca lucrările să fie continuate în acelaşi ritm, chiar dacă parohia noastră are puţin peste 200 de familii, majoritatea bătrâni", a declarat părintele paroh Ciprian George Bamboi. (C.C)