Sfinţirea Drapelului de luptă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ

Data: 11 Mai 2015

La Piatra Neamţ a avut loc sâmbătă, 9 mai 2015, ceremonialul militar de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „General de brigadă Constantin Stavăr“ - Neamţ. La festivitate au participat subunităţi constituite din militari ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, Unitatea Specială Jandarmi Gardă de Onoare şi Protecţie Instituţională şi Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei Române, precum şi sute de pietreni. Înaintea înmânării Drapelului de luptă, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat slujba de sfinţire a drapelului.

Sâmbătă, 9 mai 2015, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ au primit Drapelul de luptă, ceremonia desfăşurându-se în centrul municipiului Piatra Neamţ. Înaintea înmânării Drapelului de luptă, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat slujba de binecuvântare şi sfinţire a drapelului. S-a dat citirea apoi decretului prezidenţial prin care Drapelul a fost acordat Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, iar şeful Jandarmeriei Române, general maior dr. Mircea Olaru - cel care a predat Drapelul colonelului Sorin Gherman, a vorbit despre semnificaţia momentului.

Spre bucuria publicului, manifestarea s-a încheiat cu defilarea militară a jandarmilor din Neamţ şi a celor din Unitatea de Gardă de Onoare şi Protecţie, pe muzica fanfarei militare.

Conform Legii nr. 34 din 1995, Drapelul de luptă se acordă marilor unităţi şi unităţilor militare, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, a ministrului de Interne sau a directorului Serviciului Român de Informaţii Militare. Drapelul de luptă al unităţii este simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare. El reprezintă trecutul glorios de luptă al poporului român pentru libertate naţională şi tradiţiile de luptă ale unităţii, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României. (Tudorel Rusu)