Sfinţirea locului pentru o nouă biserică închinată Sfinţilor dobrogeni
Joi, 8 iulie, când Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Mucenici dobrogeni din Halmyris, Epictet şi Astion, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi, la mănăstirea Capidava din judeţul Constanţa, începând cu ora 9.00, slujba de sfinţire a locului pentru biserica închinată Sfinţilor Epictet şi Astion, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii, informează Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului
Cu acest prilej, credincioşii prezenţi se vor putea închina moaştelor Sfinţilor Epictet şi Astion, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.