Sfințirea lucrărilor efectuate la Parohia Ivești I, Vaslui
Duminică, 25 ianuarie 2026, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Ivești I, Protopopiatul Bârlad.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Marian Dumitru Rugină, părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele protopop Andrei Mereuță și părintele paroh Daniel Dănăilă.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.
În omilia rostită după citirea fragmentului evanghelic ce relatează întâlnirea Domnului Hristos cu vameșul Zaheu, Părintele Episcop Ignatie a evidențiat faptul că fiecare om, în orice moment al vieții, oricât de afundat ar fi într‑un păcat, are șansa schimbării prin pocăință.
Ierarhul Hușilor a arătat că pocăința presupune si străduința de a îndrepta greșelile trecutului și prejudiciile materiale sau morale create celor din jur.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a binecuvântat lucrările efectuate în Parohia Ivești I, sub coordonarea părintelui Daniel Dănăilă, la Centrul de zi pentru tineret, inaugurând acest așezământ pus sub ocrotirea Sfântului Ioan Valahul.
Centrul de tineret reunește aproximativ 50 de copii și este destinat desfășurării unor activități catehetice, educative și formative, precum ateliere biblice, activități de pictură și inițiere în robotică, menite să îmbine formarea duhovnicească cu dezvoltarea creativității și a gândirii practice.