Sfințirea magazinului de obiecte bisericești „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a sfințit și inaugurat vineri, 11 octombrie, magazinul de obiecte bisericești „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, situat la intrarea în incinta Centrului eparhial din orașul Roman, județul Neamț, se arată pe site-ul eparhiei, eprb.ro.
Noul magazin de obiecte bisericești, așezat sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost amenajat la baza turnului de la intrarea în incinta Centrului eparhial, în câteva încăperi care până nu demult deserveau ca spațiu de depozitare a unor obiecte bisericești aflate în patrimoniul eparhiei.
Vineri, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în prezența colaboratorilor de la Centrul eparhial din cadrul Sectorului colportaj, a angajaților noului magazin și a câtorva credincioși romașcani, a săvârșit slujba de sfințire a apei, apoi a binecuvântat încăperile de la interiorul magazinului de obiecte bisericești așezat sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva.
După slujba de sfințire, părintele Adrian Ciobanu, consilier economic la Centrul eparhial, a explicat faptul că inaugurarea noului magazin a deschis seria manifestărilor dedicate hramului Catedralei Arhiepiscopale din Roman, închinată Sfintei Cuvioase Parascheva.
Adresându-se tuturor celor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a vorbit despre motivația inaugurării noului magazin. De asemenea, a mulțumit tuturor ostenitorilor care s-au implicat în organizarea și amenajarea noului spațiu ce va fi folositor tuturor pelerinilor care vor veni la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, dar și preotului consilier Adrian Ciobanu și preotului inspector Marian Gliga.
„Aici se pot găsi obiecte de cult care împodobesc bisericile și casele credincioșilor, obiecte cu care se înzestrează bisericile pentru a fi sfințite, se află cărți așezate pe rafturi spre spiritualizarea creștinilor. Astăzi circulă tot felul de cărți, însă cele religioase pe care le putem găsi într-un magazin de obiecte bisericești asigură un echilibru spiritual credincioșilor care vor să se îmbogățească duhovnicește. Personalul din magazinele noastre bisericești este foarte bine pregătit pentru a răspunde tuturor solicitărilor legate de conținutul cărților folositoare de suflet și întrebuințarea obiectelor liturgice din biserici sau cele necesare în casele creștinilor”, a spus ierarhul.
Cu acest prilej, au fost oferite icoane cu Sfânta Parascheva și Imnul Acatist închinat ocrotitoarei Moldovei tuturor ostenitorilor care lucrează în cadrul Sectorului colportaj al Eparhiei Romanului și Bacăului, dar și credincioșilor prezenți, iar economistului Petru Marcel Buzdugan i-a fost oferită diploma de recunoștință.