Sfințirea muzeului Parohiei Fântânele-Rus, Sălaj

Un articol de: Arhid. Ionică Torcoș - 05 Septembrie 2023

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Fântânele-Rus, Protopopiatul Jibou, duminică, 3 septembrie. La final, ierarhul a hirotesit întru iconom pe preotul paroh Traian Micle şi a acordat diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile parohiei.

Preasfinţitul Episcop Petroniu a săvârşit, apoi, o slujbă de binecuvântare a muzeului parohiei, amenajat în apropierea lăcașului de cult, și a semnat în Cartea de onoare.

Prima biserică din localitate se presupune că a existat în locul numit Hlube, în prima vatră a satului. Odată cu extinderea localității, s-a construit un alt lăcaș de cult, din lemn, menționat în Conscripția de la 1773. Din această biserică s-au păstrat cinci cărţi bisericeşti: Cazania lui Varlaam din 1699, Strast­nicul din 1773, Apostolul din 1802, Liturghierul din 1807 și Penticostarul din 1808, precum şi două icoane de lemn, din secolul al XVIII-lea, una cu Sfântul Arhanghel Mihail, iar cealaltă cu Sfântul Ierarh Nicolae. Cele cinci cărţi bisericeşti și cele două icoane de lemn au intrat în patrimoniul cultural naţional.

Al treilea lăcaș de cult, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a fost ridicat în jurul anului 1810, pe locul unde este situată şcoala satului, iar a patra biserică a fost edificată tot din lemn, acoperită cu şindrilă și având un singur turn. Aceasta a fost sfințită în anul 1887. Actualul lăcaș de cult a fost construit în anii 1935-1936.