Sfinţirea paraclisului parohiei Brănişteni
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sfinţi astăzi Paraclisul "Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi" din parohia Brănişteni, Protopopiatul Roman. Parohia Brănişteni a fost înfiinţată în această primăvară, în urma divizării parohiei Miron Costin. Mulţi credincioşi erau nevoiţi să parcurgă câţiva kilometri până la biserica parohiei Miron Costin, lucru dificil, în mod special pentru bătrânii din zonă. Astfel, de la 1 aprilie 2011, din încredinţarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, a fost numit paroh la Brănişteni pr. Teodor Terinte, cu scopul de a construi un lăcaş de rugăciune pentru a răspunde nevoilor pastoral-misionare ale acestei comunităţi. Iar acum, la doar patru luni de la instalare, preotul paroh a reuşit să ridice un paraclis, urmând ca, în viitorul apropiat, să fie înălţată şi biserica mare.