Sfințirea paraclisului unei instituții de învățământ rădăuțene

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 02 Decembrie 2024

Doi dintre cei mai iubiți sfinți ierarhi în Biserica noastră, Nectarie de la Eghina și Calinic de la Cernica, sunt, începând de vineri, 29 noiembrie, ocrotitorii paraclisului din incinta Colegiului Tehnic „Regele Ferdinand I” din municipiul Rădăuți, județul Suceava.

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost scrisă o nouă pagină din istoria Colegiului Tehnic „Regele Ferdinand I” din Ră­dăuți. Elevii și profesorii instituției de învățământ au de acum înainte un spațiu dedicat rugăciunii, menit să contribuie la creșterea și întărirea duhovnicească a tuturor celor care îi vor trece pragul. Vineri, lăcașul de rugăciune a fost sfințit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Acesta a fost amenajat în ultimele luni la inițiativa și prin contribuția prof. dr. Aurica-Lăcrimioara Daneliuc, cadru didactic de Limba română și de Religie, cu sprijinul Mănăstirii Sihăstria Putnei, a cărei obște este îndrumată de arhimandritul Nectarie Clinci.

Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul a binecuvântat in­teriorul paraclisului. Din soborul de slujitori care s-a rugat alături de Prea­sfinția Sa au făcut parte arhim. Nectarie Clinci, părintele Ionuț Isopescu, consilier eparhial la Sectorul educațio­nal-­teo­logic al ­Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și părintele Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți.

La finalul slujbei de sfințire, Prea­sfințitul Părinte Varlaam Plo­ieș­tea­nul i-a mulțumit chiriarhului locului și organizatorilor pentru invitație și le-a vorbit tinerilor despre impor­tanța frecventării acestui spațiu în care cei care își vor pleca genunchii înaintea icoanelor binecuvântate vor cunoaște momente de înălțare duhovnicească și de întâlnire cu Dumnezeu în rugăciune și îndeosebi în citirea Sfintelor Scripturi. În continuare, în sala mare a instituției de învă­țământ a fost săvârșită Sfânta Liturghie în pre­zența elevilor, a cadrelor didactice și a oaspeților de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava și de la Centrul eparhial din Suceava. La final, prof. dr. Aurica-Lăcrimioara Daneliuc a primit din partea Înaltprea­sfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru remarcabila activitate în slujirea ­Bisericii și a co­mu­­nitățiise, arată pe site-ul arhiepiscopiasucevei.ro.