Sfințirea picturii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Tulcea
În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, 7 iunie, a fost oficiată slujba de sfințire a picturii bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Tulcea, după opt ani de lucrări. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit slujba de sfințire, urmată de Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat că această zi va rămâne în memoria credincioșilor parohiei ca una cu totul specială. „Am ascultat împreună Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, care ne cheamă și pe noi să lăsăm deoparte grijile lumești, să ne luăm crucea și să urmăm calea vieții lui Hristos, pentru a dobândi și noi sfințenia. Sfinții ne îndeamnă să lucrăm în laboratorul duhovnicesc al Bisericii, iar mântuirea să o dobândim prin credință, har și fapte bune, astfel încât să avem o viață fericită aici, pe pământ, iar după trecerea la cele veșnice să primim, asemenea tuturor sfinților, cununile neveștejite ale măririi”, a declarat Preasfinția Sa pentru TRINITAS TV.
De-a lungul anilor, parohia tulceană a beneficiat de numeroase lucrări de consolidare și înfrumusețare.
„Această biserică, construită la trecerea dintre milenii ca mulțumire adusă lui Dumnezeu și ca mărturie a credinței strămoșești, a fost și rămâne un simbol viu al vieții creștine la Gurile Dunării. Ea reprezintă, de asemenea, împlinirea unei aspirații cultivate de-a lungul veacurilor, aceea ca acest colț de țară să fie și să rămână un leagăn al creștinătății”, a spus părintele protopop Romeo-Gabriel Ispas, de la Protoieria Tulcea.
Totodată, părintele Lucian Dumitru, parohul sfântului lăcaș, a vorbit despre lucrările desfășurate la biserica parohială. „Parohia noastră a fost înființată în anul 2003, iar de atunci s-a depus o muncă asiduă pentru înfrumusețarea lăcașului de cult. Lucrările de pictură au fost demarate în anul 2018 și finalizate în acest an. Astfel, astăzi, cu bucurie, ne putem alătura comunităților care au primit binecuvântarea sfințirii picturii bisericii parohiale”, a precizat părintele paroh.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a oferit distincții și diplome tuturor credincioșilor care au sprijinit lucrările desfășurate la biserica parohială.