Sfințirea picturii bisericii din Minieri
După zeci de ani, credincioșii din Minieri, județul Prahova, și-au văzut împlinită dorința de a avea propria lor biserică. Locașul, ctitorit de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a fost înfrumusețat cu pictură în frescă și iconostas de lemn, iar duminică, 4 decembrie, a primit veșmântul harului prin slujba de sfințire a noii picturi bisericești și de binecuvântare a lucrărilor de înfrumusețare.
Sute de credincioși prahoveni au participat duminică la slujba de sfințire a noii picturi a bisericii din satul prahovean Minieri, care a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, fiu al acestei localități, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. După sfințirea picturii în frescă și a icoanelor și binecuvântarea lucrărilor de înfrumusețare de la noua biserică, cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie în locașul de cult. Duminică, biserica și-a serbat și ocrotitorul principal, pe Sfânta Mare Muceniță Varvara.
După citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură. „Evanghelia ne învață că toți trebuie să cinstim ziua Domnului, duminica, ziua de odihnă și de rugăciune, de meditație sfântă și de legătură profundă cu Dumnezeu. Femeia gârbovă ar fi avut motiv să rămână acasă în ziua sabatului iudaic, dar, cu toată suferința ei, s-a dus la templu ca să împlinească rânduielile Legii. Noi de multe ori căutăm motive ca să rămânem acasă, să nu venim la biserică și amânăm mereu. De asemenea, trebuie să învățăm că atunci când vedem o bucurie și o împlinire la frații noștri, să avem puterea de a ne bucura cu cei care se bucură”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
În cuvântul său de învățătură, Preasfinţitul Părinte Sebastian a vorbit despre viața Sfintei Mari Mucenițe Varvara și i-a îndemnat pe credincioși să se pregătească duhovnicește în perioada care a mai rămas pentru praznicul Nașterii Domnului. „Cei care încă nu ați început să postiți, faceți-o, mai sunt trei săptămâni, pregătiți-vă pentru Crăciun. Cei care vă spovediţi prea rar, sau care nu v-ați spovedit din copilărie, luați-vă acest curaj. Nu vă uitați la vârsta preotului că este tânăr, căci Dumnezeu dăruiește înțelepciune tânărului credincios. Descărcați-vă sufletele de păcate, împărtășiți-vă dacă vi se dă dreptul acesta, întâmpinați Crăciunul creștinește și veți simți ce înseamnă Nașterea Domnului pentru sufletele noastre”, a spus Preasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Gheorghe Liță, fost paroh la Parohia Minieri, și întru iconom pe părintele paroh Marian Anghel de la Parohia Minieri. Apoi, ierarhul a acordat Diploma omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” cu medalie părintelui Costică Dumitru, fost protopop de Câmpina, lui Constantin Morărescu, primarul comunei Filipeștii de Pădure, și Consiliului local al acestei primării prahovene. Cu această ocazie au fost acordate distincții și altor binefăcători ai sfântului locaș. Toți credincioșii care au venit dumnică la sărbătoarea bisericii au participat la o agapă frățească pregătită de Parohia Minieri.