Sfințirea picturii bisericii parohiei arădene Hunedoara Timișană
În Duminica a 7-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Hunedoara Timișană, județul Arad, la invitaţia preotului paroh Goronea Valentin şi a Consiliului parohial.
Cu acest prilej, chiriarhul arădean a sfințit pictura bisericii, executată pe parcursul a trei ani, cu sprijinul credincioșilor, după care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială. Din sobor au făcut parte și pr. Răzvan Sas, de la Parohia Vinga, pr. Marius Ardelean, de la Parohia Șagu, pr. paroh Valentin Goronea și diac. Călin Teuca.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a vorbit despre ajutorul dumnezeiesc și întrajutorare omenească, pe baza citirilor scripturistice ale duminicii: Romani cap. 15; Matei cap. 9.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, în semn de apreciere pentru efortul depus în înfrumusețarea bisericii, ierarhul l-a hirotesit pe părintele paroh Valentin Goronea întru iconom stavrofor.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a sfințit o troiță de lemn ridicată în curtea bisericii.