Sfinţirea spaţiilor Centrului eparhial Huşi

Data: 21 Ianuarie 2012

Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi mâine Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi. Din soborul de slujitori vor face parte clericii din administraţia eparhială, părinţii protoierei din protopopiatele eparhiei şi slujitori ai Catedralei episcopale din Huşi. După slujba Sfintei Liturghii, PS Corneliu va sfinţi birourile administraţiei eparhiale şi noua locaţie a arhivei Episcopiei Huşilor. După cum ne informează site-ul Episcopiei Huşilor, cele două clădiri care vor fi sfinţite au beneficiat de ample lucrări de reparaţie şi modernizare în cursul anului 2011. Clădirile sunt adaptate cerinţelor actuale de desfăşurare a activităţii administrative, economice, social-misionare şi culturale, precum şi de păstrare şi conservare a fondului arhivistic.