Sfințirea unei capele mortuare din Olt

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 22 Octombrie 2024

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a poposit duminică, 20 octombrie, în Parohia Beria din comuna Oporelu, județul Olt, ocazie cu care a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a capelei mortuare a parohiei. Cu acest prilej, preotul paroh Marian Pleșa a primit din partea ierarhului diploma de ctitor, iar sprijinitorii și ajutătorii parohiei au fost onorați cu distincții de vrednicie.

În cuvântul de învățătură adresat credin­cioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Episcop Sebastian a tâlcuit Evanghelia duminicală (Luca 8, 26-39), vorbind și despre formele de demonizare existente în zilele noastre. 

În anul 2023, sub îndrumarea părintelui paroh Marian Pleșa au început lucrările de construire a capelei, definitivate de curând.