Sfinţirea unei noi capele din municipiul Galaţi
În ziua de pomenire a Sfântului Proroc Daniel şi a Sfinţilor trei tineri Anania, Azaria şi Misail, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit slujba de sfinţire a Capelei „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” şi „Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul” din municipiul Galaţi. Noul locaș a primit ca ocrotitor ceresc şi pe Sfântul Proroc Daniel.
La acest eveniment bisericesc au participat autorităţi locale, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” din Galaţi, precum şi numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi, ne-a transmis preotul Rareș Bucur, consilier eparhial.
Lângă capelă funcţionează şi un birou al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care asigură intervenţii rapide în zona de vest a oraşului Galaţi. După slujba de sfinţire, ierarhul Dunării de Jos a transmis un cuvânt de învăţătură în care a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii unui nou locaș de rugăciune şi a prezentat viaţa sfinţilor pomeniţi joi. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a adus mulţumiri autorităţilor locale şi persoanelor care au sprijinit realizarea acestui important obiectiv pentru comunitatea parohială. Evenimentul s-a încheiat cu binecuvântarea spaţiilor de lucru din apropierea noului locaş de cult în care pompierii, cadrele medicale şi alţi ostenitori își desfășoară activitatea.