Sfințirea veșmântului pictural al Mănăstirii Cocoș
Pictura Bisericii „Sfânta Treime” a Mănăstirii Cocoș din județul Tulcea a fost sfințită duminică, 4 noiembrie, de un sobor de ierarhi din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. La acest moment deosebit au participat sute de credincioși dobrogeni care au cinstit în mod special și moaștele Sfinților Mucenici de la Niculițel aflate la această mănăstire și s-au bucurat de înnoirea unui locaș monumental care a fost readus la frumusețea începuturilor.
Slujba de sfințire a picturii bisericii mari a Mănăstirii Cocoș din Tulcea a fost săvârșită de IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. După slujba de sfințire, s-a marcat solemn momentul încheierii lucrărilor de împodobire a bisericii cu scene religioase în mozaic, o adevărată capodoperă artistică, pentru care s-a lucrat timp de 15 ani, începând cu anul 2003, ne-a transmis dr. Alexandru Constantin Chituță.
În continuare, ierarhii au săvârșit pe un podium special amenajat Sfânta Liturghie, la care au participat numeroși credincioși din Dobrogea, dar și din județele învecinate, precum și de la Sibiu și din alte zone.
După citirea Evangheliei duminicale care a consemnat Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. „Biserica, prin această Evanghelie, ne îndeamnă să conștientizăm că Lazăr s-a mântuit pentru smerenia lui, pentru credința lui puternică în Dumnezeu, pentru că sărăcia nu este o virtute, după cum nici bogăția nu este păcat, ci proasta folosire a darurilor pe care Dumnezeu ni le oferă nouă pentru că nu facem nimic noi cu puterile noastre. Folosirea cu înțelepciune a acestor daruri de la Dumnezeu este o certitudine a binecuvântării pe care o primim de la Domnul”, a spus ierarhul.
În cadrul Sfintei Liturghii şi al slujbei Parastasului, au fost pomeniţi toţi ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş, precum şi stareţii sfintei Mănăstiri Cocoș, de la întemeiere până în vremea noastră. De asemenea, au fost pomeniţi cu mare cinste toţi episcopii de la Dunărea de Jos şi Tomis, începând cu Episcopul Melchisedec Ştefănescu şi sfârşind cu Arhiepiscopul Lucian Florea, care s-au dedicat, îngrijit şi jertfit pentru bunăstarea sfintei Mănăstiri Cocoş, ne-a transmis dr. Alexandru Constantin Chituță.
Sfințirea picturii bisericii Mănăstirii Cocoș a marcat și împlinirea a 140 de ani de la alipirea Dobrogei la patria-mamă care a avut loc la 14 noiembrie 1878. „Cu 10 zile înainte de ziua Dobrogei, în acest an jubiliar, iată că la Mănăstirea Cocoș, care este perla Dobrogei, s-a săvârșit sfințirea picturii realizată în mozaic, într-o biserică unică, ce are și o sfințenie unică. Închinată Sfintei Treimi, această biserică adăpostește moaștele celor patru martiri de la Niculițel”, a spus IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
De asemenea, IPS Părinte Arhiepiscop Casian a amintit de sacrificiul acestei obști monahale în Primul Război Mondial: „Sfințirea lavrei de la Mănăstirea Cocoș, într-un cadru deosebit, ne-a adus aminte de împlinirile în timp, din punct de vedere spiritual, cultural, dar și de contribuția la Războiul de reîntregire, când 11 infirmieri din această mănăstire s-au înrolat în lucrarea de îngrijire a răniților la Seminarul Teologic «Sfântul Andrei» și Palatul episcopal din Galați, care au devenit atunci spitale. Toți ierarhii Dunării de Jos au văzut în această lavră o oază de cultură, de spiritualitate și de contribuție la revenirea Dobrogei la patria-mamă”.
În încheiere, chiriarhul locului, PS Părinte Episcop Visarion, a mulțumit tuturor invitaților, ostenitorilor și credincioșilor prezenți: „Dăm slavă lui Dumnezeu că la început de noiembrie, într-o duminică frumoasă, plină de soare, am resfințit biserica Mănăstirii Cocoș, împodobită în pictura mozaic realizată în ultima vreme. A fost cu adevărat o zi de bucurie și de înălțare sufletească aici, în nordul Dobrogei, o zi în care am simțit cum Dumnezeu, prin sfinții săi mucenici, Zotic, Atal, Camasie și Filip, ale căror sfinte moaște se odihnesc în această lavră duhovnicească din 1971, ne-a ocrotit, ne-a binecuvântat și ne-a luminat”, a spus Episcopul Tulcii.
La final, în semn de apreciere pentru munca deosebită depusă pentru înfrumusețarea bisericii cu scene în mozaic, părintele ieromonah Lazăr Movileanu a fost hirotesit întru protosinghel, iar Virgil Moraru din Iași, autorul lucrării în mozaic, a primit o distincție, după cum ne-a transmis Alexandru Constantin Chituță.
De asemenea, starețul mănăstirii, părintele arhimandrit Visarion Scutaru, a mulțumit tuturor celor prezenți și a invitat toți credincioșii, în semn de binecuvântare, să participe la agapa frățească dăruită de mănăstire.