Sfințiri de biserici în Muntenia și Dobrogea
În Duminica a 4-a după Paști, Biserica Ortodoxă Română a pomenit minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda, consemnată la Ioan 5, 1-15. Cu această ocazie, în unele eparhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei, ierarhii au sfințit biserici noi și locașuri istorice care au fost înnoite și înfrumusețate, scăldători ale harului unde oamenii se vindecă de boli sufletești și patimi trupești.
Credincioșii Parohiei Piatra din comuna Stoenești, județul Argeș, au îmbrăcat duminică, 7 mai, haine de sărbătoare. Aceștia l-au primit în mijlocul lor pe IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a oficiat slujba de sfințire a bisericii parohiale. La acest eveniment deosebit au participat preoți și credincioși din cele șapte sate ale comunei, reprezentanți ai Primăriei locale și fii ai satului veniți pe meleagurile natale. Chiriarhul eparhiei a oficiat, după slujba de sfințire, Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și, la final, slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii. Ierarhul a amintit în cuvântul de învățătură de eforturile și râvna depuse de comunitatea din Piatra pentru ca biserica lor să primească o nouă haină după 98 de ani de la prima sfințire. La final, preotul paroh Darie Haralambie a primit rangul de iconom stavrofor.
Sfințirea bisericii Parohiei Bâsca Rozilei, Buzău
Duminică, credincioșii din localitatea Bâsca Rozilei, județul Buzău, au participat la un eveniment istoric pentru comunitatea ce aparține orașului Nehoiu. Biserica din sat, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost târnosită de IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. După slujba de sfințire, ierarhul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în locașul de cult. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei. Sărbătoarea a adunat numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi, precum și reprezentanți ai autorităților locale. Potrivit tradiției, toți cei prezenți au trecut prin Sfântul Altar, pentru a se închina și a săruta Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Constantin Răduca a primit rangul de iconom stavrofor. Locașul de rugăciune al Parohiei Bâsca Rozilei a fost construit din lemn în anul 1875. În urma degradării cauzate de intemperii, la inițiativa actualului paroh, prin contribuția enoriașilor, a Primăriei Nehoiu și a unor sponsori, s-au efectuat ample lucrări de consolidare și renovare a sfântului locaș. De asemenea, biserica a fost dotată cu mobilier și cu obiectele de cult necesare, iar Sfânta Masă a fost refăcută din marmură.
Haine noi pentru biserica Parohiei Marsilieni din Ialomița
PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Marsilieni, comuna Albești, județul Ialomița. Ierarhul a târnosit Sfânta Masă și a sfinţit pictura și lucrările exterioare de la biserica parohială cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Corul restrâns al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia a dat răspunsurile liturgice. Reprezentanții autorităților locale, județene și centrale au fost prezenți alături de numeroși credincioși la sfânta slujbă. La final, PS Părinte Episcop Vincențiu a acordat rangul de iconom părintelui paroh Daniel Andronache.
Slujire arhierească în Episcopia Giurgiului
PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Clejani, Protopopiatul Mihăileşti, județul Giurgiu. La final, PS Părinte Ambrozie a dăruit lui Branko Branković, ambasadorul Republicii Serbia în România, o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Nicolae, albumul „Mănăstirea Comana - istorie, sfințenie și veșnicie” alături de mai multe albume apărute la editura Episcopiei Giurgiului.
O nouă biserică închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, Tulcea
În Episcopia Tulcii, noua biserică închinată Sfintei Cuvioase Parascheva a Parohiei Alba, județul Tulcea, a fost sfințită duminică de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Slujba de târnosire a noii biserici a fost săvârșită de IPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, împreună cu IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Sărbătoarea a fost prilejuită de încheierea lucrărilor de construcție, pictură și înfrumusețare a sfântului locaș efectuate în perioada 2005-2016. Sfânta Liturghie a fost săvârșită apoi pe un podium special amenajat în vecinătatea locașului. „Împreună cu IPS Părinte Mitropolit Petru al Basarabiei, la invitația PS Părinte Episcop Visarion, ne-am bucurat să participăm la sfințirea noii biserici din localitatea Alba, care ne reamintește de timpul în care românii s-au așezat pe istoricele și plinele de mărturii martirice zone ale Tulcii, de lângă Niculițel. Cu adevărat este o continuitate frumoasă între creștinii primelor secole și creștinii de astăzi, care știu, pe vatra străbună, să își cultive credința și speranța în mai binele lor și al neamului românesc”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Casian. Credincioșii prezenți au putut trece duminică prin Sfântul Altar și s-au închinat la Sfânta Masă proaspăt târnosită. „Am mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra acestei mici comunități din partea de nord a Dobrogei, care, într-o perioadă de 12 ani, cu multă sârguință și râvnă, cu multă stăruință, a zidit o nouă casă Domnului”, a spus PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.