Sfințiri în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
În Duminica Cincizecimii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul băcăuan Șerbănești, cu prilejul hramului acestui sfânt lăcaș. După săvârșirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba Vecerniei speciale din această zi, moment în care au fost sfințite ramurile de tei, împărțite ulterior de preoți credincioșilor prezenți.
La final, ierarhul a sfințit un Altar de vară cu hramul „Sfântul Antipa de la Calapodești”, ce va fi folosit la oficierea Sfintelor Liturghii în anotimpul cald, și o troiță închinată ctitorilor bisericii trecuți la cele veșnice.
În cuvântul său, ierarhul a subliniat felul în care Duhul Sfânt Se descoperă omului și cât de binefăcătoare este experierea acestei prezențe în viața credincioșilor:
„Fără Duhul Sfânt nimic nu este viu, ci totul trece în neant. Duhul ia formă și este perceput de oameni în diverse moduri. El este simțit ca vânt subțire, briză lejeră, nor, lumină, putere, energie necreată. Cu toate acestea, El rămâne o taină inepuizabilă pe care o primim și o lăsăm să lucreze în noi. Nu putem explica misterul lui Dumnezeu, nu‑L putem cunoaște în ființa Lui, ci Îl acceptăm pe Dumnezeu așa cum Se descoperă El nouă. Deci, mintea noastră duce către Dumnezeu, dar nu înseamnă că Dumnezeu rămâne sau este Cel pe care L‑am cuprins în definițiile noastre. Mintea nu poate să fie o taină, ea este o cale prin care Dumnezeu Se pogoară în inima omului, iar simțurile sunt căi prin care percepem prezența binefăcătoare a lui Dumnezeu în viața noastră. Noi acceptăm în viața noastră prezența Duhului Sfânt Care ne așază în comuniune, în unitate, Care ne curățește viața și ne transfigurează schimbându‑ne viața dinlăuntru, acolo unde se instalează pacea, dreptatea, bunătatea, facerea de bine, credința, împotriva cărora nu operează nici o lege”.
La final, credincioșii prezenți au primit pachete cu hrană caldă.