Sfinţiri în Bucovina
La sfârşitul săptămânii trecute, au avut loc două slujiri arhiereşti în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Astfel, dacă sâmbătă, 20 septembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Ulma - Protopopiatul Rădăuţi, unde a sfinţit noul altar de vară şi a oficiat Sfânta Liturghie, duminică, 21 septembrie, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a oficiat slujba de sfinţire a Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ din localitatea Pâraie, comuna Mălini, Protopopiatul Fălticeni.
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi de o mulţime de credincioşi, a sfinţit sâmbăta trecută altarul de vară-agheasmatar din curtea bisericii Parohiei Ulma, protopopiatul Rădăuţi. Cu această ocazie, a fost aşezată în biserica din Ulma şi o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, lângă sfintele moaşte ale Sfinţilor Iov şi Amfilohie, deja existente la locaşul de cult bucovinean.
„Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen a spus în predica rostită la Parohia Ulma că altarul de vară de la această biserică este cel mai frumos din câte a văzut şi că este foarte bucuros să participe la slujbe în această parte a Bucovinei. Înaltpreasfinţia Sa a mai precizat faptul că o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici vor rămâne permanent în biserica noastră. Fragmentele de moaşte au fost aduse tocmai de la Catedrala Maicii Domnului «Bucuria celor necăjiţi» din San Francisco. Mulţime mare de credincioşi s-au închinat la aceste sfinte moaşte, nădăjduind în mila lui Dumnezeu, ajutorul şi mântuirea fiecăruia. Ştim că Sfântul Ioan ne ajută în toate nevoile, împreună cu rugăciunile noastre şi ale Sfântului şi Slăvitului Voievod Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, ale căror zile de naştere în Împărăţia cerurilor se sărbătoresc împreună în ziua de 2 iulie“, ne-a declarat părintele Costel Lucian Chimiuc, parohul din Ulma.
Sfinţire de biserică la Mălini
Sute de credincioşi din Mălini şi din localităţile vecine au participat duminică, 21 septembrie 2014, la slujba de sfinţire a Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ din Pâraie, ce a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Slujba de târnosire a fost succedată de Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită în sobor numeros de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat în imediata vecinătate a locaşului de cult. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou“ de la Suceava. Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ este a doua din localitate, iar construirea ei s-a realizat între anii 2002-2010. Parohia are clopotniţă, precum şi casă de prăznuire.
În cuvântul de învăţătură, IPS Părinte Pimen a vorbit despre asumarea de către fiecare credincios a purtării Crucii, a iertării aproapelui nostru, şi nu în ultimul rând a grijii pe care trebuie să o purtăm faţă de cei nevoiaşi, dând din prinosul nostru celor aflaţi în nevoinţe sufleteşti ori trupeşti. Arhiereul a vorbit şi despre educaţia religioasă din familie şi din şcoală, care trebuie să una temeinică.
Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ din Pâraie este păstorită de preotul Ştefan Brădăţanu, cel care a fost hirotesit duminică în treapta de iconom stavrofor de către Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la sfârşitul Sfintei Liturghii. Tot atunci a fost hirotesit întru preot duhovnic şi părintele Teodor Brădăţanu. Un moment solemn l-a constituit şi acordarea diplomei de excelenţă părintelui prof. dr. Gheorghe Brădăţanu pentru sprijinirea constantă a pompierilor militari, din partea generalului de brigadă Ion Burlui, şeful ISU Bucovina Suceava. Diplomă de onoare şi de excelenţă din partea aceleiaşi instituţii a primit şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pentru sprijinul pe care l-a acordat constant bisericilor militare. Părintele Gheorghe Brădăţanu a mai primit duminică încă două diplome de excelenţă: din partea Societăţii Scriitorilor Bucovineni, prin criticul Nicolae Cârlan, i-a fost acordată diploma de excelenţă pentru întreaga activitate depusă în slujba slovei, iar o altă diplomă de excelenţă, de această dată pe linie didactică, i-a fost acordată de pr. prof. Gheorghe Hostiuc, inspector pe învăţământ religios în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.