Și cei fără venituri contribuie la Sănătate
Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 din Codul fiscal datorează contribuţia la asigurările de sănătate, potrivit comunicatului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Plăţile se fac lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, sau la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a de șapte ori salariul de bază minim brut pe ţară.