Şi înfrânarea este putere

Vremea postului a trecut, dar virtutea înfrânării trebuie să rămână o constantă a întregii noastre vieţi. Sunt destui care socotesc această virtute alături de smerenie, de îndelunga răbdare ca lucruri ce induc omului o stare de pasivitate, de non-acţiune, de moliciune. Creştinul trebuie să fie un om viu, nu lent, zic ei. Aceştia nu realizează că îndelunga răbdare este poate cea mai puternică, mai încordată dintre acţiunile umane. Iar că fără smerenie omul nu-l poate vedea pe Dumnezeu. Virtuţile sunt necesare trupului fiindcă ele îl disciplinează, iar pentru suflet, ele înseamnă neieşirea în evidenţă a omului.

Într-o discuţie cu un părinte, cineva lăuda o persoană foarte activă. Părintele a răspuns doar prin puţine cuvinte: Putere nu înseamnă doar să-ţi sporeşti forţele, să fii de nestăpânit, ci să le şi înfrânezi când este nevoie. Altfel semeni cu o maşină fără frână. Aceasta nu mai este putere, ci slăbiciune. Pentru că o maşină care nu poate opri când este nevoie nu foloseşte nimănui. Cine conduce un asemenea vehicul îşi expune riscului atât viaţa sa, cât şi pe a celor cu care se întâlneşte în drumul lui. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din vol. „Anecdote duhovniceşti“, pr. Epifanie Theodoropoulos, Editura Egumeniţa, 2011)