Şi noi am spus „DA“ pentru viaţă

Data: 29 Martie 2017

Sâmbătă, 25 martie 2017, în zeci de oraşe din România şi Republica Moldova, românii au dat curs invitaţiei de a susţine naşterea de prunci şi familia tradiţională, formată dintr-un bărbat şi o femeie, în cadrul Marşului pentru viaţă, ajuns la a VII-a ediţie în ţara noastră, iniţiat de „Coaliţia pentru familie“ şi sprijinit de Pro Vita, „Studenţi pentru viaţă“ şi alte asociaţii.

Pentru că tinerii sunt cei care abundă de entuziasm şi în energia lor stă puterea de a schimba ceva pentru cei de lângă ei, membrii ATOR Dorohoi au dedicat ziua Bunei Vestiri implicării în Marşul pentru viaţă organizat de pr. protopop Stelian Ciurciun şi de pr. Ciprian Onea, coordonatorul departamentului Pro Vita Dorohoi. Deşi aflată la prima ediţie în oraşul nostru, manifestarea s-a bucurat de prezenţa unui număr de aproximativ 1.000 de participanţi. Enoriaşii parohiilor au dat dovadă de spirit civic şi s-au integrat alături de tineri.

Punctul de plecare al întâlnirii a fost Parcul Cholet, ales datorită poziţionării în faţa maternităţii, unde curioşii mai mici sau mai mari au primit baloane, broşuri, pliante şi bannere cu mesaje marca Pro Vita, prin care gândurile noastre au fost transpuse în culori şi desene pentru a ne arăta recunoştinţa faţă de mamele noastre care au ales viaţa pentru noi şi pentru a le atrage atenţia doamnelor şi domnişoarelor că avortul înseamnă pruncucidere şi nu poate fi acceptat pentru niciun pretext. După defilarea de pe bulevardul Victoriei, marşul s-a finalizat în faţa primăriei, unde domnul primar ing. Dorin Alexandrescu a mulţumit pentru iniţiativă şi participare, după care pr. protopop Stelian Ciurciun a reamintit celor prezenţi că viaţa este un dar de la Dumnezeu. La final, pr. Ciprian Onea a vorbit despre ofertele de care dispune Pro Vita pentru mămicile care se gândesc să avorteze. (Beiu Alexandra - ATOR Dorohoi)