Şi persoanele fizice îşi vor putea declara falimentul
Guvernul a avizat favorabil o iniţiativă legislativă, iniţiată de un deputat PSD, privind insolvenţa persoanelor fizice, în condiţiile în care în ultimii doi ani s-a angajat constant faţă de FMI, în scrisorile de intenţie, să facă toate eforturile pentru a evita adoptarea unor astfel de iniţiative.
În proiect se arată că românii care au datorii sau credite şi rate la bănci trebuie să beneficieze de reglementări clare şi coerente care să protejeze persoanele fizice, debitori de bună credinţă, de situaţia în care, sufocaţi de cumulul de datorii pe care trebuie să le ramburseze, ajung în imposibilitate de plată.
Scopul actului normativ este de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fără activităţi antreprenoriale, aflate în insolvenţă, prin intermediul rambursării datoriilor în baza unui plan ori prin intermediul lichidării bunurilor respectivilor debitori. „Executarea silită trebuie să fie o procedură aplicată numai în ultimă instanţă“, se arată în proiect. (Cristina Zamfirescu)