Şi sfinţii din vechime ar fi preferat secolul XXI

Nimeni nu cred că ar schimba traiul dus în libertatea democraţiei cu traiul într-o lume a autoritarismului

 

 

 

Cu excepţia firilor aventuriere, a visătorilor paseişti şi a persoanelor care, în virtutea profesiei, au dezvoltat o pasiune deosebită pentru epocile apuse, oricât ar fi cineva de nemulţumit de societatea şi civilizaţia actuală, n-ar schimba prezentul cu niciuna dintre epocile câte au fost până acum. Nici măcar cei care trăiesc cu iluzia că în alte epoci lumea a fost mai virtuoasă, care critică decăderea prezentului, cărora li se pare că în vremuri trecute viaţa în credinţă era mai facilă decât în prezent, „că nu erau atâtea ispite ca acum“, n-ar da prezentul pe trecut, nici măcar pentru motivul că ar trebui să renunţe la banala aspirină.

 

 

Zicea un părinte grec, plecat la Domnul în deceniul trecut, că „mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre, ca să se nevoiască“. „Extraordinar, incredibil!“, spun cei seduşi de biografii schematice de sinaxar, unde nevoinţa, sacrificiul, martiriul par atât de fireşti, mai în spiritul epocii. Părintele Paisie Aghioritul – despre el era vorba mai sus – subliniază, de fapt, ce victorie reprezintă în epoca noastră viaţa trăită întru Adevăr, spre deosebire de altele, unde credinţa, moralitatea, virtutea, sfinţenia erau privite, mai pregnant decât acum, ca nişte bunuri sociale, primind explicit încurajare publică. Astfel, viaţa creştină şi sfinţenia sunt astăzi, mai mult ca oricând, un exerciţiu al libertăţii şi discernământului, al alegerii liber consimţite.

 

 

Aşadar, căruia dintre sfinţii din trecut nu i-ar fi plăcut să trăiască în prezent?

 

 

Făcând abstracţie de cele sfinte, cu tot greul vieţii de zi cu zi, viaţa este incomparabil mai bună şi mai sigură decât altădată. Oricât de blamată ar fi democraţia - pentru toate stridenţele şi efectele perverse inerente ei, permise de scena publică - prin schema distribuirii puterii, libertatea devine un bun de care poate beneficia oricine. Şi nimeni nu cred că ar schimba traiul dus în libertatea democraţiei - chiar dacă asta presupune şi învecinarea cu indivizi care confundă libertatea cu barbaria - cu traiul într-o lume a autoritarismului, dictaturii şi voluntarismului. Desigur, şi în prezent, milioane de oameni experimentează zilnic forme diverse de autoritarism, dar în societăţile democratice există alternativă, şansa de a pune capăt situaţiilor umilitoare. Să luăm, ca exemplu, tipul relaţiei angajator - angajat. Nu există astăzi şefi brutali, care abuzează de funcţia lor, în dauna libertăţii angajatului? Cu duiumul! TOTUŞI, chiar şi cele mai subtile sau groteşti forme de abuz pot fi oprite oricând, in extremis, printr-o simplă foaie de demisie. Dacă în trecut, nu numai siguranţa economică, dar şi securitatea proprie şi chiar a familiei, depindeau de „buna-voinţă“ a monarhului, a feudalului, a boierului, acum, trebuie să recunoaştem, sistemul de drept şi şansele oferite de societate nu mai lasă loc la abuzuri şi umilinţe de acest fel.

 

 

Recunosc, consider viaţa în secolul al XXI-lea o mare binecuvântare şi, vorba bătrânilor, să ne ferească Domnul de războaie, că pacea dinăuntru, în orice veac am trăi, nu ne-o poate da nimeni. Fiecare trebuie să şi-o afle!

 

 

Chiar dacă, la fel ca atâţia alţii, am încă multe rate de plătit la maşină, pe care altfel, cine ştie când mi-aş fi permis-o, chiar dacă nici măcar nu îndrăznesc să visez la timpul când voi schimba locuinţa cu chirie cu una personală, chiar dacă, în cor cu milioanele de români, îmi vine să huidui promisiunile politicienilor şi să izbesc necruţător cu ştampila în buletinul de vot, simt totuşi că astăzi păcatul nemulţumirii este mai grav ca întotdeauna. Simt că noi, cei de astăzi, putem face mult mai mult ca cei dinainte, şi puţini, mult mai puţini ca înainte, ne pot împiedica.