Şi televizoare în „Rabla pentru electrocasnice”
Ministerul Mediului are în vedere bugetarea, şi în 2019, a programului „Rabla pentru electrocasnice”, iar ghidul de finanţare ar putea fi modificat prin adăugarea şi de alte echipamente, precum televizoarele, a declarat sâmbătă, la o emisiune tv, ministrul de resort, vicepremierul Graţiela Gavrilescu.
„Pentru proiectul-pilot am lansat proiectul cu cele trei echipamente, acum pentru 2019 ne gândim să modificăm ghidul de finanţare prin adăugarea şi de alte echipamente. (...) Când spun echipamente electrocasnice, pe lângă maşini de spălat, pe lângă frigidere, pe lângă aere condiţionate, să introducem şi televizoarele”, a afirmat ministrul mediului. În ceea ce priveşte programul „Rabla” pentru autoturisme, ministrul mediului a precizat că Guvernul caută resurse şi pentru finanţarea acestui program.