„Și tu, Sfinte, ar trebui să primești un cadou în 6 decembrie”
Cuvintele celor de vârstă școlară se întrupează în literele scrijelite pe foaia de hârtie la fel cum Hristos S-a întrupat de Crăciun la Betleem. Orice scriere este pe rând naștere, punere în mormânt și înviere. O dovedesc scrisorile elevilor din clasele a V-a de la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, adresate, în apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, unui sfânt pe care mulți îl confundă cu Moș Crăciun, și anume, Sfântul Nicolae.
Dragă Moş Nicolae,
Eu sunt Alex şi, înaintea citirii unui text despre tine pentru ora de română, nu am ştiut sigur cine ești. Adică, am auzit că ești Sfântul copiilor, mă duc la biserică când ești sărbătorit, dar până acum nu auzisem că faci minuni. Însă, odată ce am aflat mai multe şi m-am documentat, am înţeles cum ne ajuţi tu și cum m-ai ajutat pe mine: m-ai inspirat să fac bine pentru persoanele din jurul meu, susţinându-le moral cât se poate de mult. Totuşi, cred că ai putea să mai faci ceva: eu şi fratele meu mai mic aşteptăm cu nerăbdare 6 decembrie, ziua în care sperăm să vii și ți-am fi recunoscători dacă ne-ai aduce lucrurile pe care ți le vom cere (detaliile vor veni un pic mai tarziu, în câteva zile). În final, aş dori să-ți spun că ești un sfânt pe care nu de mult timp am început să-l ador.
Cu seriozitate, cu stimă și cu dragoste,
Alex Bortan
Sfinte Nicolae,
Eu sunt Sofia, o elevă în clasa a V-a. Din câte știu, tu ești Sfântul Nicolae, Sfântul copiilor. Tot timpul ne ajuți când avem nevoie. Eu și familia mea te rugăm să ne sprijini în continuare. Mi-aș dori să primim de la tine multă iubire și multă fericire. Am câteva întrebări, la care poate îmi răspunzi cândva: Chiar aduci nuielușe? (Eu, până acum, n-am primit nici una!) Și ai fost vreodată rău? Nu am găsit dovezi cum că ai fi fost... Îmi doresc să te pot întâlni la următoarea ta vizită la noi acasă. Atunci, vom discuta pe îndelete. Îți voi pregăti și mai multe întrebări. De-abia aștept să stăm de vorbă.
Cu multă dragoste,
Sofia Jacotă
Dragă Sfinte Nicolae,
Ce mai faci? Cum te simți? Te pregăteşti pentru ziua de 6 decembrie? Am o mulțime de întrebări pentru tine, dar, înainte să-mi răspunzi, vreau să-ți povestesc o întâmplare petrecută de curând. Acum câteva săptămâni, într-o vineri, eu şi familia mea am hotărât să mergem pentru câteva zile la munte. După ce am ajuns şi am pus cortul, toți am vrut să ne cățărăm pe muntele din apropiere. Pe la jumătatea drumului, mi-am blocat piciorul sub un pietroi. Am încercat să îl scot, dar bolovanul era prea greu. Înfuriat, am tras atât de tare, încât m-am împiedicat, mi-am rupt piciorul şi am căzut în râu. Bine că tata este un bun înotător şi m-a salvat cât ai zice „peşte”.
Ambulanța a venit numaidecât şi m-a dus la spitalul din apropiere. Acum, piciorul s-a mai vindecat, dar tot rău mă simt. Te rog frumos, dacă vii, să îmi aduci nişte bocanci, un tir de jucărie şi o cutie cu plastilină. Dacă nu vii, să nu uiți să te rogi Domnului pentru piciorul meu. Îți mulțumesc şi te iubesc!
Cu drag,
Nectarie Bostan
Dragă Moș Nicolae,
Te superi dacă toată lumea îți zice „Moș”? Întreb asta, pentru că nu aș vrea să fac o greșeală în prima mea scrisoare către tine. Stai, te superi dacă îți spun tu...?! Lasă, nu mai pun asemenea întrebări, căci cu siguranță nu te superi, sunt și eu un copil. Iar tu ești ocrotitorul copiilor. În fiecare zi din an mă gândesc la Crăciun, la fel ca alți oameni. Dar cred că prea mulți uită de ziua ta. Pentru mine, 6 decembrie e o zi deosebită și mi se pare uneori mai frumoasă decât Crăciunul (Îi cer iertare lui Iisus Hristos că am zis asta!) Da, știu, sărbătoarea Nașterii Domnului este foarte importantă. Poate nu și prezența lui Moș Crăciun. Mereu când eu și fratele meu deschidem șosetele acelea mari, pline cu dulciuri aduse de tine, mă întreb de ce oamenii l-au inventat pe Moș Crăciun, dacă tot exiști tu. Oricum, ne bucurăm de prezența ta și de tot ce ne dăruiești. Mi-ar plăcea dacă ai putea rezolva micile probleme care apar uneori în familie. Îți mulțumesc că m-ai ascultat.
Cu drag,
Ana Cucoaneș
Dragă Moș Nicolae,
Cred că încă mă mai ții minte: sunt Sofi Popescu. Îți scriu în fiecare an, încă de când eram mică de tot. Mai știi cum te-am cunoscut? Iată care e prima mea amintire despre tine. Aveam cel mult 3 ani. În dimineața de Sfântul Nicolae m-am trezit și mi-am adus aminte că mama a spus ceva despre niște cadouri și despre un sfânt. Nu reținusem numele tău, ci doar cuvântul cadouri. Așa că m-am ridicat din pat și m-am dus în camera părinților mei. Mama și tata s-au trezit ușor și, împreună, am venit în sufragerie. Acolo, am găsit darurile de la tine înghesuite în toate cizmele mele. Încântată, mi-am luat dulciurile, mulțumindu-ți în gând. Atunci, mama mi-a spus pentru prima oară că este Sfântul Nicolae, adică ziua ta. Și că tu ești ocrotitorul copiilor. Dar de ce-ți scriu acum? Vreau să îți spun, în primul rând, MULȚUMESC! Îți mulțumesc pentru cadouri și pentru grija față de mine. Îți sunt foarte recunoscătoare pentru ocrotire. Îți mulțumesc pentru fericirea pe care mi-ai dăruit-o an de an și pentru toate dorințele împlinite. Aș mai vrea să știi ceva: Mi se pare că și tu trebuie să primești un cadou, în 6 decembrie. Nu știu cum să te răsplătesc, dar pot să mă rog. Da, asta am să fac! Deși am îndatoriri față de tine, totuși te rog să mă ajuți la teze. Iar de Crăciun și de sărbători fă să fie fericire - nu numai acasă la mine, ci peste tot. Să fie tot pământul fericit! Îmi dau seama, e greu! Dar te rog să faci această minune.
Cu drag,
Sofia Popescu
Dragă Moș Nicolae,
Ce mai faci? Eu am încercat anul acesta să fiu bună, prietenoasă, darnică, iubitoare și să învăț bine la școală. Îți mulțumesc pentru cadoul de anul trecut! Mi-a plăcut foarte mult! De data aceasta îmi doresc doar ca familia mea să fie fericită și sănătoasă! Să petrecem mai mult timp împreună, să ne jucăm și să ne recreem. Știu că este un cadou diferit comparativ cu anii trecuți, dar chiar aceasta este dorința mea. Dacă totuși ai pregătit un cadou pentru mine, te rog să i-l dai vecinei mele, Ștefania. Este o fetiță de 4 ani care nu o duce foarte bine cu banii. Eu și sora mea, Deea, îi dăm uneori jucării, haine și cărți de la noi. Se bucură foarte tare când îi ducem cadouri sau când ne jucăm cu ea. În urmă cu două zile, când am vorbit, mi-a spus că anul trecut nu ai reușit să ajungi la ea. Mi-a mai zis că ar fi foarte fericită dacă ai vizita-o anul aceasta. Este o fetiță foarte prietenoasă și cuminte, care merită toate cadourile mele.
Cu drag,
Ana Stanciu
Dragă Moș Nicolae,
Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit până acum: cadouri, scrisori, prietenie. În fiecare an este ziua ta: Sfântul Nicolae. Mi se pare nedrept ca tu să-mi aduci mie cadouri chiar de ziua ta. De aceea, eu și familia mea mereu te așteptăm și te vom aștepta în continuare cu turtă dulce. Eu și fratele meu, Horia, ne-am gândit că dorim mult, mult să te întâlnim și să vorbim, așa că în noaptea în care vei trece pe la noi nu ne vom duce la culcare. Te vom aștepta oricât de mult! În plus, te vom surprinde cu multe cadouri. Și tu ne-ai surprins cu darurile tale minunate. Apropo: tu ce îți dorești de la mine, de ziua ta? Trimite-mi, te rog, un răspuns cât mai curând.
Cu drag,
Smaranda Radu
Dragă Moș Nicolae,
Prima oară am aflat despre tine că tu vii și pui cadouri în cizmele sau în ghetuțele noastre. Eram mică, pe-atunci. Sora mea, Maria, nici nu era pe lume. Apoi, am mai crescut și la ora de religie ni s-a spus că tu ești un sfânt. Iar vara aceasta am fost într-o tabără la Brașov. Acolo ne-am dus la Biserica „Sfântul Nicolae” și ni s-au spus povești interesante despre tine și despre biserica aceea, care îți poartă numele. Dacă toate poveștile despre tine sunt adevărate, cum spune mama, atunci m-ai impresionat peste măsură. La fiecare început de decembrie eu și sora mea te așteptăm cu nerăbdare. Când vine, în sfârșit, ziua în care treci pe la noi, toată familia mea își face cizmele și le aranjează cât de frumos poate. Noaptea, noi abia putem să adormim, gândindu-ne la tine. Totuși, încercăm să nu stăm treji mult timp, pentru că știm că vei veni doar când toți din casă vor dormi profund. Moș Nicolae, anul acesta aș vrea să te întreb ceva. De exemplu, ai putea să o ajuți pe sora mea, când va fi la școală, să ia note bune și să aibă mulți prieteni? Aș mai vrea să îmi păstrezi familia sănătoasă. Pe lângă asta, aș mai dori doar să avem suficienți bani cât să putem vizita multe locuri frumoase și să reușim să ne întreținem. M-ai putea ajuta și în această privință? Aș mai vrea ca motanul nostru Micky să trăiască cât mai mult timp. Aș fi vrut să îți spun că, pentru mine, nu am o dorință specială. Dar, sincer, te-aș ruga să mă ajuți să strâng bani pentru o Kendamă. Sper că nu îți cer prea mult. Îți mulțumesc mult pentru cadourile de până acum, deși cred că nu le meritam pe toate!
Cu drag,
Sofia Butuc
Dragă Sfinte Nicolae,
Nu ți-am mai scris de mult timp, dar mă bucur că te regăsesc și anul acesta. Sper să ne reîntâlnim: de data aceasta - chiar față în față. Nu mi-ar plăcea să îți fac o impresie mai puțin bună ca altcândva. Acum, că am crescut, nu mai simt nevoia de a primi un dar de această sărbătoare. Acum mă impresionează spiritul ei și atmosfera plăcută care este la noi acasă, ori de câte ori vii tu. Te aștept, dragă Sfinte Nicolae, să treci pe la noi, să ne bucurăm împreună de ziua ta!
Cu multă căldură,
David Homeag
Pagină realizată cu sprijinul prof. Ioana Revnic