Sibiul, gazdă pentru a 44-a oară a Târgului Olarilor
Timp de două zile, în 4 şi 5 septembrie, în Piaţa Mare a Sibiului va avea loc cea de-a 44-a ediţie a Târgului Olarilor. Sărbătoarea comunităţii sibiene va aduna laolaltă renumiţi meşteri olari, veniţi din cele mai vechi vetre ale ţării. Evenimentul este organizat de Muzeul ASTRA, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii Sibiului".
"Piaţa Mare a Sibiului va reveni la funcţia sa primară, cea de târg. Olarii îşi întind marfa şi sunt gata să le explice muşteriilor cum se plămădeşte lutul şi prin ce miracol ies din mâinile lor oale, urcioare şi farfurii atât de mândre. Este una dintre cele mai prestigioase manifestări, care îşi propune conservarea şi promovarea valorilor artei populare tradiţionale a olăritului. Sibienii se mândresc cu Târgul Olarilor tocmai pentru că ideea organizării acestui gen de târg nu este de dată recentă", spune Olga Popa, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA.